Prof. univ. dr. Adriana Băban
După o experiență inițială de cinci ani în psihologie clinică (Spital Județean Zalău) și de 10 ani în cercetare și practica clinică în domeniul medicinei comportamentale în cadrul colectivului de Fiziologie al Academiei de Științe Medicale și Universității de Medicină și Farmacie Cluj, prof. Băban a devenit membră a catedrei de Psihologie a Universității Babeș-Bolyai.
Specializarea sa, prin formările din Marea Britanie, Olanda, USA, este în Psihologia Sănătății; Medicină Comportamentală & Psihosomatică.
Doamna prof.univ.dr. Adriana Băban a introdus, pentru prima data în România, disciplina de Psihologia Sănătății Publice și Clinice; a dezvoltat programul masteral cu același nume și coordonează teze de doctorat din 2004 în problematica factorilor psiho-sociali în sănătate și boala somatică; a fost profesor asociat la UCLA, School of Public Health între anii 2001-2008 unde a predat la nivel masteral și doctoral cursuri pe tema: Social Inequality and Health Disparities și “Critical Issues in International Women Health; a fost director şi profesor la Şcoala de vară la Central-Eastern University (CEU), Budapesta, pentru cursul postuniversitar (nivel: doctoral şi postdoctoral): “Gender, Inequality and Health” ; a colaborat/colaborează în calitate de expert cu diverse agenții internaționale: UNICEF, WHO, UNFPA, Doctors of the World; a fost directorul departamentului de Psihologie din 2008 in 2016; a publicat ca și autor principal și co-autor peste 200 de articole, capitole, cărți la edituri și reviste internaționale și naționale; are Indexul Hirsch (WoS) de 45; a fost coordonatorul Laboratului de cercetare în Psihologia Sănătății participând ca responsabil sau membru în peste 40 de proiecte internaționale și naționale, proiectele (H2020) în derulare fiind: IMPROVA, e-Intervention Enhancing Mental Health in Adolescents, finatat de EC-H2020 project.
În 2014 a primit din partea Societății Europene de Psihologia Sănătății distincția de Fellow pentru contribuții excepționale aduse la dezvoltarea Psihologiei Sănătății în Europa.
Contact
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
CV
Prof. Univ. Dr. Petru L. Curșeu
Petru Curșeu obtained his habilitation at Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca, Romania in 2014. His research is eclectic, and tackles a variety of research questions, ranging from more applied topics (dynamics of multiparty collaboration in complex interorganizational settings) to fundamental research questions (emergence of collective cognitive and emotional competencies in groups as socio-cognitive systems), it spans multiple levels of analysis (individual, group, organization and inter-organizational or ecosystem level) and it uses a broad range of research methods, quantitative as well as qualitative. Petru published more than 180 papers in peer reviewed journals, of which 150 in journals listed in the ISI Web of Science (110 as corresponding or first author), 28 in A-ranked journals and 7 others in A*-ranked journals in the ABDC list, including journals like Journal of Applied Psychology, Organizational Behavior and Human Decision Processes, Human Relations, Journal of Information Technology, Organization Studies, British Journal of Psychology, Studies in Higher Education, Group Decision and Negotiation, British Journal of Social Psychology. The papers published in the journals listed on the ISI WoS attracted more than 2700 citations, yielding an H-index of 31, while the number of citations recorded in Google Scholar is in excess of 7400, yielding an H-index of 46.
Petru Lucian Curseu - Web of Science Researcher Profile
https://scholar.google.com/citations?user=CHuyBhEAAAAJ&hl=en
Interese de cercetare:
- Technology – human interaction (with a particular focus on AI and digital transformation)
- Education research and educational management
- Diversity and diversisty management
- Leadership and collaboration in modern organizations
- Dysfunctional cognition in organizations
Contact
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
CV
- cv-ro
- cv-en
Prof. univ. dr. Oana Negru-Subțirică
Oana Negru-Subțirică este profesor universitar la Departamentul de Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai, unde coordonează Laboratorul de Dezvoltare a Sinelui și a Identității. Studiază intenționalitatea și autoreglarea pe tot parcursul vieții, prin prisma identității, a motivației și a scopurilor. Cercetările ei analizează factori personali și sociali ce contribuie la formarea sinelui în multiple domenii de viață, cu atenție la componente culturale și digitale. Coordonează studii longitudinale și aplicative de anvergură, finanțate de Comisia Europeană, Fundația ERSTE, Fundația Jacobs și UEFISCDI. Activează ca editor asociat pentru Identity și Journal of Research on Adolescence, și editor consultant pentru European Journal of Personality și Educational Psychology.
https://orcid.org/0000-0001-7562-1504
Scopus Author ID: 57208262523 https://www.scopus.com/authid/detail.uri?authorId=57208262523
ResearcherID: H-8176-2019 https://www.webofscience.com/wos/author/record/H-8176-2019
Interese de cercetare:
- Identity development (longitudinal studies and interventions)
- Self-formation in the digital and gen AI world (motivational and behavioral)
- Career development at the intersection of educational systems and the world of work (focus on youth and marginalized youth)
- Financial socialization
Contact
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
CV
Prof. univ. dr. Adrian Opre
Domnul prof.univ.dr. Opre Adrian este profesor universitar la Departamentul de Psihologie al Universității Babeş-Bolyai (UBB), Președinte al Asociației de Științe Cognitive din România și Președinte al Consiliului didactic al UBB.
Domeniile sale de competenţă sunt: psihologia cognitiva, psihologia personalității, consilierea psiho-educațională si psiho-pastorală, aplicații ale științelor cognitive în educație și sănătate mintală.
În perioada 1998-2020 a beneficiat de mai multe stagii de pregătire internațională în domeniul psihologiei cognitive aplicate și al științelor educației. Are o fascinație aparte pentru studiul capacității minții de a procesa informații în mod inconștient, care îi motivează în continuare activitatea. De-a lungul carierei s-a concentrat pe dezvoltarea de extensii ecologice și clinice bazate pe cercetări fundamentale în științele cognitive. Începând din anul 2005 și până astăzi, a fost implicat în calitate de director, coordonator și/sau expert în mai multe proiecte naționale și internaționale de cercetare, respectiv, cercetare-dezvoltare. A publicat peste 100 articole științifice și este autor sau coautor a peste 20 cărți si capitole în volume colective. Începând cu anul 2012, în cadrul laboratorului de psihologie cognitivă, unde coordonează și îndrumă doctoranzi și cercetători aspiranți, și-a direcționat resursele pentru a lega cercetarea din științele cognitive de practica educațională și cea a sănătății mintale.
Interese de cercetare:
- Psihologie cognitivă- Inconștientul cognitiv
- Psihologia personalității - Dezvoltarea socio-emoțională
- Consiliere psihologică și coping religios
- Aplicații ale științelor cognitive în educație și sănătate mintală
Contact
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
CV
Prof. univ. dr. Laura Visu Petra
Prof. dr. Laura Visu-Petra este cercetător principal în Laboratorul de Psihologia Dezvoltării, temele de interes fiind dezvoltarea tipică și atipică, la intersecția cu domeniul aplicativ al psihologiei judiciare. Studiile se centrează pe dezvoltarea tipică și atipică a funcţiilor executive, cu implicaţii pentru realizarea unor programe de training specifice şi pentru optimizarea performanţei academice. Ea studiază interacţiunea emoţie-funcționare executivă la copiii cu nivel ridicat de anxietate, cu accent pe impactul acesteia asupra memoriei de lucru și flexibilității cognitiv-afective din perioada preșcolară până în adolescenţă. Un alt interes de cercetare vizează dezvoltarea abilităților de simulare la copii, prin analizarea relaţiei lor cu dezvoltarea sociocognitivă (teoria minţii, funcţiile executive) şi cu comportamentul problematic.
Abilitarea în calitate de coordonator de doctorate a fost obținută în anul 2013, ca urmare a susținerii tezei „Individual differences in executive functioning: Interactions with socio-emotional development and early vulnerability to psychopathology.” Din comisia de abilitare au făcut parte: Prof. Nazanin Derakshan, Department of Psychological Science, Birkbeck, University of London, Prof. Michael Eysenck, Royal Holloway, University of London, Prof. Lăcrămioara Perju-Dumbravă, Departamentul de Neuroștiințe, Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca.
Web of Science ResearcherID: N-2182-2019
ORCID ID: https://orcid.org/0000-0001-6905-9279
BrainMap ID: U-1700-039T-1983
Profil ResearchGate: https://www.researchgate.net/profile/Laura-Visu-Petra
Contact
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
