Universitatea "Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

Promovarea abilităților de incluziune socială într-o lume post-adevăr: Un curriculum și o platformă online gamificată (PROMIS)

Universitatea Babeș-Bolyai, prin Departamentul de Psihologie (director de proiect conf. dr. Oana Negru-Subțirică), coordonează parteneriatul strategic Erasmus+ PROMIS (2019-2022). În cadrul acestui proiect, 7 organizații din 6 țări vor elabora instrumente fundamentate științific pentru a-i ajuta pe studenți să înțeleagă mai bine ce este incluziunea socială și cum își pot îmbunătăți competențele în interacțiunea cu grupuri marginalizate.

Pornind de la nevoia de a ghida tinerii în lumea ,,post-adevăr” în care trăiesc, o lume care se bazează tot mai mult pe informații din surse neverificate și adesea nedocumentate, parteneriatul va elabora:

  1. Un curriculum (BUILD) orientat spre îmbunătățirea competențelor sociale, civice și interculturale ale studenților;
  2. Un manual de gamificare a curriculumului BUILD;
  3. O platformă gamificată de învățare online, care va fi un hub pentru curriculumul proiectului și cursul online;
  4. Un curs online modular, eBUILD, integrat în platforma de învățare online.


Partenerii proiectului sunt: Universitatea Babeș-Bolyai (România, coordonator), Universitatea din Bologna (Italia), Universitatea din Bordeaux (Franța), Universitatea Cardinal Stefan Wyszyński din Varșovia (Polonia), Universitatea Tehnologică din Kaunas (Lituania), Universitatea Utrecht (Olanda) și eLearning & Software (România).